
Scopul acestui proiect a fost să dezvolte cooperarea tinerilor din spațiul transfrontalier dintre România și Ungaria, prin intermediul unor activități comune cu tineri din regiune, care au fost concepute pentru a stimula interesul acestora pentru participare activă atât în ceea ce privește îmbinarea propriilor interese, cât și implicarea activă în viața comunității în general.
Ideea proiectului a început de la nevoile tinerilor din regiune, care au fost identificate de organizațiile partenere – Institutul Intercultural Timișoara și Asociația de Cercetări Sociale din Regiunea de Sud a Marii Câmpii (Dél-Alföldi Regionális Társadalomtudományi Kutatási Egyesület – DARTKE) din Szeged: lipsa de alternative extra-curriculare, pe de o parte, și neîncrederea în propria capacitate de a influența procese decizionale, pe de altă parte.
Participanții direcți la proiect au fost 14 specialiști din domeniul tineret din cele două țări și un grup de 32 de tineri din zona transfrontalieră, atât din mediul urban cât și din cel rural (din județele Timiș și Csongrad).
Echipa de proiect a organizat două mese rotunde la care au participat cu prezentări specialiștii din domeniul tineretului, o tabără de studiu și un seminar de management intercultural. Au fost publicate două broșuri bilingve (în română și maghiară) și a fost creat un site web bilingv. A fost filmat un documentar al proiectului și a fost realizată o emisiune radio despre proiect, pentru a-i inspira și pe alții să implementeze proiecte pentru și cu tineri în viitor. Activitățile au fost elaborate pe baza unei metodologii dinamice și interactive, concepute să corespundă vârstei grupului țintă și să contribuie la conștientizarea importanței comunicării interculturale și a altor valori europene.
Acest proiect a fost implementat între 10 octombrie 2008 și 9 octombrie 2009 și a fost cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul PHARE de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2006.
Mai jos este disponibil un material video despre proiect: